23 mai 2018

Supă cremă de sparanghel cu lapte de cocos

Dacă nu ai curaj să faci ceva îndrăzneț atunci să te mulțumești cu mai puțin! Mult mai puțin!
Dar eu te sfătuiesc să nu faci asta. Eu îți spun să te încumeți la supa asta pentru că este sublimă.
Nici nu vreau să-ți spun mai multe. Trebuie doar să o prepari și să vezi cum e.
Și apoi spune-mi și mie despre ea.


INGREDIENTE:
15-20 minute, 3 porții

  • 450 gr -12-15 tulpini de sparanghel verde
  • 2 tulpini ceapă verde
  • 3 căței de usturoi
  • sare și piper proaspăt măcinate
  • rădăcină de ghimbir cât un cățel de usturoi
  • lapte de cocos*
  • ulei de măsline extravirgin


Laptele de cocos se prepară folosind un blender în care se mixează la viteză mare miezul de la o nucă de cocos, apa de cocos din interior și 250 ml apă căldă. Se strecoară pulpa și se folosește laptele obținut.



Sparanghelul se prepară la abur până se înmoaie. Se mixează în blender împreună cu celelalte ingrediente. Se condimentează.

Atât.
Simplu!










12 martie 2018

Biscuiți vegani cu unt de arahide

Biscuiții aceștia merg foarte bine la o cană cu ceai. Sau dacă vreți neapărat, o ceșcuță de cafea.
Sau doar așa.☕.
Intenția mea a fost să imit puțin biscuiții Oreo însă ce am obținut nu a ieșit la fel. Ingredientele și modul de preparare fiind total diferite, era normal să difere și gustul și textura. Nu m-a deranjat totuși pentru că îmi plac dulciurile mai puțin dulci (dacă înțelegeți ce vreau să zic) simple și cu personalitate. 

INGREDIENTE:
10-15 minute, ingrediente în funcție de cantitatea finală dorită
  • nucă măcinată
  • curmale fără sâmburi
  • cacao alcalină (sau pudră de roșcove)
  • ulei de cocos bio(opțional)
  • esență vanilie bio (baton, opțional)
  • unt de arahide (rețeta aici

Primele cinci ingrediente se mixează în robot până se ajunge la consistență unui aluat. Se întinde pe foaie de copt, se așează o altă foaie de copt deasupra (pentru o mai ușoară manevrare) și se nivelează cu sucitorul. Se decupează în forme, după preferință, care se pun la frigider pentru a se întări. Ulterior, se aplică un strat de unt de arahide pe un biscuite și se acoperă cu celălalt. Se lasă la frigider din nou pentru câteva minute.
Acum na, vedeți și voi, să nu-i terminați dintr-o suflare 😋




9 martie 2018

Ce sunt probioticele și prebioticele?

O digestie bună înseamnă o stare de sănătate bună. Multe afecțiuni își au punctul de plecare în tubul digestiv iar acest lucru subliniază importanța a ce și cum mâncăm. Organismul nostru conține o multitudine de bacterii benefice aflate în tractul digestiv, care ajută la digerarea hranei și absorbția nutrienților din aceasta. Când vorbim de o digestie bună ne referim automat la o floră intestinală echilibrată. Dacă flora intestinală este dereglată de un stil alimentar nesănătos, bogat în zaharuri sau grăsimi, de administrarea de antibiotice sau de perioade de stres prelungit, atunci vor apărea probleme de natură digestivă și diverse afecțiuni. Acest lucru înseamnă că bacteriile benefice au de suferit iar bacteriile care provoacă infecții beneficiază de un mediu prielnic în care să se înmulțească.

Ce putem face?
Recomandarea este să ne alimentăm corect și să consumăm alimente bogate în probiotice dar și în prebiotice. Care este diferența dintre ele și ce rol are fiecare?




Probiotic = pro viață

Probioticele au fost definite în 2001 de către Organizaţia Mondială a Sănătăţii şi FAO drept „microorganisme vii, care, administrate în cantităţi adecvate, exercită efecte benefice asupra gazdei”. 
Probioticele se află în componența unor alimente - produse lactate acide (iaurt, sana, kefir, brânzeturi), alimente fermentate ca varza acră și murăturile, aluatul(maia naturală - cultură de drojdie sălbatică), borșul de putină sau kombucha. În cazul produselor lactate din comerț trebuie să nu omitem un aspect foarte important: probioticele trebuie să fie de calitate superioară și să reziste proceselor tehnologice de preparare a alimentelor. 
O opțiune folosită de multe persoane este și administrarea de probiotice capsulate. Acestea însă trec în procentaj destul de redus de bariera acidului gastric, chiar dacă sunt luate pe stomacul gol (atunci când în mod normal nu este produs acest acid).

Consumul de probiotice are rol profilactic și terapeutic în:
  • gastroenterite
  • diaree postmedicamentoasă
  • diaree produsă de Rotavirus
  • afecțiuni inflamatorii intestinale
  • afecțiuni ale pielii
  • infecții uro-genitale
  • infecția cu Helicobacter Pylori
  • constipație
  • afecțiuni alergice
  • intoleranță la lactoză
  • cancerul de colon 
  • sindromul de colon iritabil

Pentru a păstra și mai ales să îmbunătățim flora intestinală trebuie să hrănim aceste bacterii benefice, anume probioticele, cu material adecvat, de calitate. Aici intervin prebioticele, hrana probioticelor.

Prebioticele sunt în principal fibre alimentare sau mai bine zis carbohidrați care sunt nedigerabili dar pot fi fermentați de către bacteriile ''bune''. Ele susțin dezvoltarea şi activitatea benefică a bacteriilor probiotice din intestin.

Alimente în care se găsesc prebiotice:
  • ceapă
  • praz
  • usturoi
  • sfeclă
  • mazare
  • sparanghel
  • andive
  • anghinare
  • banale
  • cereale integrale
  • topinambur(napi)


Concluzie:

Putem popula flora cu probiotice (din alimente sau capsule) dar mai indicat este să le hrănim pe cele deja existente cu alimente bogate în prebiotice. Așadar, consumul de fructe și legume (mai ales în stare crudă) bogate în fibre poate asigura sănătatea sistemului digestiv, sistem care dictează într-o poporție foarte mare sănătatea organismului.
Să ne alimentăm cu simț de răspundere!

1 martie 2018

Unt de arahide (varianta raw)

Hai să vorbim puțin despre celebrul ''peanut butter'' cu care ne-au înnebunit americanii. Micul dejun la ei este un nimic dacă nu este și untul de arahide. Cumva, a ajuns și aici frenezia asta. Ceva trebuie să ''tartinăm'' și noi. Eram oricum obișnuiți cu Nutella.
Avantajele consumului de unt de arahide sunt multiple. Este o sursă excelentă de energie cu un echilibru al carbohidraților, proteinelor și grăsimilor. Este bogat în vitamine și minerale, cu un cantitate importantă de acid folic, magneziu, zinc, seleniu și vitamine din grupul B.
Ajută în curele de slăbire chiar dacă au un nivel ridicat de calorii. Fibrele din conținut dau sațietate, senzația de foame revenind mai greu iar pofta de dulce fiind semnificativ redusă.
Important! Este necesar să ne asigurăm că achiziționăm arahide de calitate pentru că există pericolul existenței aflatoxinei, o substanță produsă de mucegai.
Varianta untului de arahide, însă preparat acasă, mi se pare de departe cea mai sănătoasă opțiune. În comerț toate aceste creme cu diferite arome au adaosuri periculoase. Ce să faci, trebuie să poată rezista mult timp pe raft.
Eu am ales să nu rumenesc arahidele dar fiecare face după plac. Sigur sunt bune ambele variante.



INGREDIENTE:
10-15 minute

  • 2 căni pline cu alune crude ( se pot folosi și prăjite)
  • un vârf de sare de mare neiodată
  • o lingură ulei de cocos (este opțional)
  • curmale, smochine sau al îndulcitor natural(sau miere pentru cine vrea), după gust, hidratate în prealabil
  • vanilie bio(baton sau esență) 

Se pun alunele în robot și se procesează, cu mici pauze în care se curăță pereții vasului, până când totul se transformă într-o pastă cremoasă. Trebuie să aveți răbdare și să nu încălziți robotul. Se adaugă la final celelalte ingrediente și se mai mixează pentru omogenizare. Se poate consuma imediat. Se păstrează în frigider timp de câteva săptămâni.



26 februarie 2018

De ce eșuează regimurile de slăbire?

Majoritatea celor care se confruntă cu probleme de greutate apelează la diferite soluții pentru a scăpa de kilogramele în plus. Unele dintre acestea sunt medicamentele sau produsele farmaceutice (ceaiuri, pastile, etc),  diversele tipuri de dietă sau activitățile sportive.
De ce folosirea acestora nu duce de multe ori la rezultatul dorit?
Produsele farmaceutice sau formulele minune sunt bazate pe rețete standard, sunt superficiale și au componente artificiale. Din această cauză sunt și percepute de organism ca atare. Nu le recunoaște și nu le acceptă informația. Acestea nu implică afectiv în nici un fel persoana tratată. Nu trebuie să uităm că suntem diferiți unii de ceilalți iar corpurile noastre merită atenție și acțiuni individuale în armonie cu întreaga ființă (minte și suflet). Nu suntem roboți cărora să le repari mecanismele folosind doar soluții impersonale.
Dietele, în mare parte, sunt prost înțelese și greșit abordate. Corpul nostru consideră orice regim drastic un inamic și atunci își declanșează mecanismele de apărare. Dacă nu primește hrană va folosi propriile resurse de grăsime pentru a produce energie. Cum apa are un rol esențial în arderea grăsimilor, va fi eliminată și ea iar corpul va slăbi într-adevăr însă va dezvolta în același timp și diverse afecțiuni. Reducerea bruscă a numărului de calorii va duce la apariția slăbiciunii și a senzației permanente de foame, fapt ce va provoca în multe cazuri abateri de la regim și chiar abandon.
Exercițiile fizice intense, efectuate cu un organism nepregătit, pot fi dăunătoare. În timpul efectuării acestora, circulația sângelui se intensifică și activează toxinele existente în corp. Fiind eliminate doar parțial prin transpirație, acestea se vor integra în sânge și vor invada corpul ducând la auto-intoxicare.

Care este diferența între a fi supraponderal și a fi obez?
Există un instrument de analiză a numărului de kilograme pe care o persoană trebuie să le câștige sau să le piardă. Acesta este IMC (indicele de masă corporală) care reprezintă greutatea corpului în raport cu înălțimea.
IMC[kg/m2]    =    m [kg]


h2 [m2]   


  • Valori normale:18,5-24,9 kg/m². 
  • Subnutriţie < 18,5 kg/m² 
  • Supraponderal - 25-29,9 kg/m² 
  • Obezitate >30 kg/m² 

Conform standardelor, o persoană este considerată supraponderală atunci când IMC depășește valoarea de 25 și obeză când IMC depășește valoarea de 30.
Greutatea și starea de sănătate sunt într-o strânsă relație. Așa cum starea de sănătate poate influența benefic sau negativ greutatea corporală, așa și orice scădere sau creștere a greutății corporale poate influența starea de sănătate.

PIRAMIDA ALIMENTARĂ


Două reguli sunt de aur:
  • consumul preponderent de fructe, legume(cu accent pe crudități) și alimente integrale 
  • practicarea unei activități sportive

Dacă ar fi respectate măcar aceste două condiții de bază atunci mulți s-ar scuti de efortul de a-și calcula numărul de calorii la nesfârșit. Bineînțeles, acest lucru nu înseamnă că putem consuma fără control dulciuri, făinoase sau produse de patiserie.
Slăbirea și ulterior păstrarea greutății corporale adecvate se pot obține doar prin adoptarea pe termen lung a unui stil de viață sănătos. Cu cât dieta este mai restrictivă, cu multiple și severe restricționări, cu atât evoluția este una cu efect de bumerang adică revenirea la aceeași greutate de dinainte de dietă sau, și mai rău, adăugarea de kilograme în plus. Ce este și mai grav cu aceste diete este faptul că au, în cele mai multe dintre cazuri, efecte negative asupra organismului ca afecțiuni ale inimii, rinichilor, oaselor etc. Acest lucru atrage după sine și un dezechilibru major al metabolismului.
Scăderea în greutate nu este indicat a se face pe termen scurt. Să nu ne așteptăm ca după o cură de slăbire cu scădere bruscă și semnificativă în greutate să reușim să menținem același status revenind la vechile obiceiuri.

O dietă de slăbit este corectă atunci când garantează o influență pozitivă asupra organismului și când are țintă o stare bună de sănătate. 

Sunt trei etape ce nu trebuie ignorate:

Perioada dietei când se întreprind alegerile alimentare și stilul de viață, care durează până la momentul când este atinsă greutatea dorită.
Perioadă de fixare sau stabilizare constă în reintroducerea treptată a alimentelor restricţionate în dietă (atenție, vorbim doar de alimentele benefice nu și de cele nocive la care trebuie renunțat definitiv).
Viața normală care nu se mai rezumă la o dietă ci constă în adoptarea unei alimentaţii echilibrate și a unui stil de viață sănătos.

Sfaturi:
  • adoptă o alimentație cu accent pe fructe și legume(crudități) și alimente integrale
  • practică un sport sau o activitate fizică plăcută
  • nu te înfometa pentru că semnul de foame prelungită arată că ceva nu este în regulă
  • învață să combini corect alimentele
  • nu începe o dietă cu gândul la o a termina. Este mai mult de atât. Este vorba despre adoptarea unui mod de alimentaţie sănătos şi echilibrat pe viaţă.
  • alimentaţia trebuie să fie diversificată
  • fără restricţii severe pe perioade scurte pentru că pofta de alimente interzise va creşte.
  • chiar ai făcut exces alimentar într-o zi asta nu înseamnă că a doua zi trebuie să te înfometezi pentru a remedia situația. Gândirea nu este corectă. Trebuie continuat regimul în mod normal.
Nu în ultimul rând, sfătuiesc pe cine are serioase probleme cu greutatea, să apeleze la un nutriționist pentru a beneficia de o dietă personalizată. Și, extrem de important, să nu mintă cu privire la respectarea indicațiilor pe care le-a primit. Pierderea nu este a nutriționistului.


8 februarie 2018

Iaurt vegan prietenos

Dacă nu consumi produse lactate din diferite motive însă ți-ar place un mic dejun sau desert care să conțină ceva asemănător la gust și textură, această rețetă ar putea fi soluția. Cum variantele din comerț nu prea sunt de încredere este recomandat să ne îndreptăm atenția spre diverse metode de a ne le prepara singuri. Astfel vom cunoaște cel mai bine ce consumăm.
Iaurtul, căci despre el vreau să vă scriu, se poate face nu doar din produse animale. Vorbim aici de un produs fermentat care poate avea ca materie primă și diverse tipuri de nuci, semințe sau sâmburi.
Azi, din migdale am făcut iaurt. Se poate face însă la fel de bine și un lapte vegetal delicios, o brânzică vegană pufoasă, o maioneză fără ou gustoasă și chiar minunate dulciuri sau torturi.
Deci, ții post, ai intoleranță la lactoză sau ai un regim alimentar vegan? Atunci trebuie să încerci să faci așa ceva!

Iaurtul este simplu de făcut trebuie doar puțintică răbdare.

INGREDIENTE:
10-15 min (preparare), 3 porții

  • 1 cană sau 200 grame de migdale
  • 1 cană sau 250 ml de apă

Migdalele se pun la hidratat în apă, peste noapte. Dimineața se aruncă apa și migdalele se spală bine. Este de preferat să le decojiți dacă nu sunt deja. Se mixează bine în blender împreună cu o cană de apă filtrată. Se separă pulpa de migdale folosind o sită, un tifon sau un săculeț special pentru strecurat. Se presează bine. Laptele rezultat se transferă într-un recipient de sticlă, se acoperă și se lasă la loc călduț cca 10-12 ore. Cel mai bine este să faceți această operațiune după-amiaza sau spre seară pentru a putea colecta iaurtul dimineața următoare.
Se colectează cu atenție iaurtul care s-a separat între timp de restul de lichid. Acesta din urmă se aruncă.
Se consumă simplu sau în combinații cu fructe, nuci sau cereale, îndulcit sau nu. Eu am folosit zmeură decongelată, semințe de chia, semințe de susan și fulgi de ovăz.
Este un iaurt sănătos ce nu conține lactoză, gluten și mai ales zahăr.♥





1 februarie 2018

Turmeric, un medicament secular.

Folosesc turmeric de ani de zile însă până nu demult l-am folosit doar sub formă de pulbere pentru a condimenta diverse tipuri de mâncare, mai ales cele cu specific oriental. Iubesc această bucătărie. Îmi pare atât de plină de culoare, gust și miresme! Mă lasă cu gura apă de fiecare dată când mă gândesc la preparatele ei.
Mi-am dorit totuși să văd și să gust planta din care este extras acest praf. Nu avusesem șansa până relativ de curând când a intrat și pe piața noastră.
Pot să zic că m-am minunat când am citit despre multiplele beneficii aduse de consumul acesteia.Să vă fac un sumar și o scurtă descriere, lăsându-vă pe voi, oameni curioși, să investigați mai mult:
Turmericul sau curcuma (curcuma longa) este o plantă care face parte din familia Zingiberaceae, aceeași cu cea a ghimbirului. Rizomii uscați sunt folosiți sub formă de praf în bucătăria sud-asiatică, cu preponderență în cea indiană. India asigură aproape întreaga recoltă mondială și consumă undeva la 80% din ea.
Este un excelent colorant în industria textilă dar și în cea alimentară fiind de exemplu găsit în produse ca muștarul. În ceremoniile religioase din India este aplicat pe pielea mirilor, în ziua nunții, pentru a da un efect de strălucire și pentru a proteja corpul împotriva bacteriilor.
Are un lung istoric de uz medicinal:
În medicina veche turmericul a fost folosit de secole în preparate terapeutice în diferite părți ale lumii.
În medicina ayurvedică este folosit în tratamente pentru diferite afecțiuni respiratorii, boli ale ficatului, anorexie, reumatism, afecțiuni digestive printre care și sindromul colonului iritabil. Stimulează secreția bilei ajutând organismul să digere mai ușor grăsimile.
Multe țări sud-asiatice îl folosesc ca antiseptic pentru tăieturi, lovituri sau arsuri.
Indienii îl întrebuințează și la purificarea sângelui și în vindecarea afecțiunilor pielii.
Medicina tradițională chineză îl consideră un digestiv amar cu care se tratează afecțiunile asociate cu durerile abdominale.
Mai nou, pe piață au apărut produse pentru protecție solară și chiar creme pentru față conținând acest ingredient.
Ce ne interesează la turmeric este în special curcumina, un antioxidant natural, o componenta activă cu proprietăți terapeutice antiinflamatorii puternice, mai ales dacă planta este consumată în stare crudă. Analiza nutrițională  a rizomilor demonstrează prezența în aceștia a calciului, potasiului, fierului, riboflavinei, acidului ascorbic și chiar a importanților acizi ω-3.
Nu am mai rezistat curiozității. Mi-am cumpărat rizomii și mi-am făcut un suc. Colorat ca soarele, mi-a îndulcit dimineața și mi-a dat o senzație de bine. Are o aromă apropiată de șofran, căci de altfel i se mai spune și șofranul indian. Gustul este ușor amărui, poate foarte puțin iute, cu tente pământii și astringente. Mie mi-a plăcut foarte mult și îmi propun să îl folosesc cât mai des în această formă, în diverse băuturi.
Varianta de mai jos este o combinație între mango, portocală și turmeric răzuit ♥. A rezultat o minunăție de poțiune!
Atenție! Tuberculii de turmeric răzuiți pătează. Culoarea este puternică vizual dar mai ales ca pigment. Eu m-am ales cu mâinile și ustensilele colorate.☺







Urmează un lapte de turmeric!

29 ianuarie 2018

Astenia - înțelegere și remedii

Trecerea de la un anotimp la altul solicită organismul în a se adapta unor noi condiții. Aceste condiții țin de schimbarea duratei și intensității luminii naturale, modificarea temperaturilor climatice, a umidității și presiunii atmosferice sau chiar schimbările hormonale. Cu toții resimțim un dezechilibru. Unii mai mult, alții mai puțin.
Astenia, definită ca o stare de oboseală persistentă, caracterizată de slăbiciune fizică și psihică, se poate instala atât toamna cât și primăvara. Ambele perioade trebuie luate în serios (nu în sensul grav) adoptând un stil de viață sănătos pentru a putea trece cât mai ușor peste ele.
   
Printre simptomele asteniei se pot enumera:

  •  stare de oboseală generală continuă
  •  somnolență
  •  slăbiciune fizică și psihică, lipsă de energie
  •  insomnii
  •  lipsa atenției și a puterii de concentrare
  •  scăderea poftei de mâncare
  •  pierderea interesului pentru lucruri sau activități plăcute în general
  •  migrene
  •  amețeli
  •  stări de nervozitate

Aceste stări nu trebuie să sperie dar nici să fie ignorate în ideea că poate vor trece de la sine. Astenia nu este o boală ci doar o afecțiune fizică și psihică. Atitudinea corectă în cazul acesteia este adoptarea unui stil de viață sănătos și a unei alimentații echilibrate.



Ce putem face?


Alimentația:
Este normal ca la ieșirea din sezonul rece organismul nostru să fie mai slăbit. Să nu uităm că am fost lipsiți o perioadă lungă de timp de alimentele bogate în vitamine și minerale din timpul sezonului cald. Dacă nu am facut-o până acum, este momentul să insistăm pe consumul de fructe și legume.
Fructele și sucurile extrase din acestea se pot consuma în special în prima parte a zilei cu mențiunea ca ele să fie proaspete. Conținutul ridicat de vitamine, în special de vitamina C, este de un real ajutor. Atenție totuși la cantitatea consumată. Să nu uităm de zaharurile din compoziția acestora. Recomand merele, cătina și citricele.
Legumele și sucurile extrase din acestea sunt extraordinare pentru consum pe întreaga perioada a zilei. Vitaminele, mineralele și fibrele sunt aliați de nădejde. Recomand sucurile din morcov și/sau sfeclă, varză, broccoli. Nu uitați! Aprovizionarea trebuie să fie cu produse proaspete, de sezon și cât mai posibil din agricultura locală.
Borșul de casă sau apa de tărâțe furnizează aproape cam toate vitaminele din complexul B. Importanta vitamină B12 sau cobalmina joacă un rol important în prevenirea apariției anemiei. De asemeni asigură buna funcționare a sistemului nervos și a creierului.
Hidratarea este esențială astfel că pe lângă consumul de apă recomand ceaiurile din plante medicinale ca salvia, coada calului, menta, măceșele, mușețelul, echinaceea.
Un alt factor important este magneziul. El joacă un rol important în relaxarea neuro-musculară ameliorând stările nervoase sau anxioase. Îl găsim în semințele și fructele oleaginoase ca de exemplu semințele de floarea soarelui, nucile, susanul, nucile caju și în fructele deshidratate ca de exemplu stafidele, curmalele sau smochinele.
Suplimentele 
Mă refer la cele naturale ca mierea (consumată cu ponderație), polenul, propolisul. Au un efect tonic și energizant pentru sistemul nervos.
Odihna
Somnul suficient ajută la refacerea de care organismul are mare nevoie.
Activitatea fizică
Perioada rece ne-a ținut mai mult captivi în casă din cauza temperaturilor scăzute. Un lucru greșit căci mișcarea este un furnizor de stare de bine având în vedere că pune în mișcare sângele și mușchii eliberând endorfinele, moleculele fercirii.
Expunerea la soare
Acțiunea razelor soarelui este benefică deoarece ne încarcă cu serotonină, un stimulent natural cu contribuție importantă pentru starea de bine, pe scurt, hormonul fericirii. Să facem deci niște băi de lumină ☼



17 ianuarie 2018

Salată de năut și quinoa

    Culorile din această salată anticipează starea de bine pe care o ai după ce o consumi. Sățioasă dar nu greoaie ea poate fi un excelent mic dejun, o salată numai bună pentru pauza de masă de la serviciu sau la fel de bine, un fel de mâncare principal.
    Năutul are o textură plină, cu un gust asemănător cu cel al nucilor. Este un aliment superior, bogat în fibre deci un bun stimulent digestiv. Îl consum frecvent și nu doar în salate (hummus, falafel). Este minunat!
    Despre quinoa se scrie mult în ultima vreme. Este o pseudocereală bogată în proteina vegetala, aminoacizi și fibre - un aliment complet. Este iubită mult de vegetarieni ♥. Eu am folosit aici varianta neagră. În magazine se găsește și cea roșie și cea albă. Celelalte ingrediente vin în completare fiecare cu aroma, gustul și textura specifică fără a da greș satisfacției culinare.

Notă: năutul și quinoa se pun la înmuiat peste noapte și se fierb a doua zi.


INGREDIENTE:
2 porții
  • 200 g năut fiert
  • 100 g quinoa fiartă
  • 1 ardei roșu mare 
  • roșii cherry proaspete
  • roșii cherry deshidratate
  • ceapă verde
  • pătrunjel
  • 1 linguriță ulei de măsline extravirgin
  • zeama de la 1/2 lămâie sau 1 lămâie (după gust)
  • sare neiodată și piper proaspăt măcinat

   Năutul și quinoa, hidratate în prealabil, se fierb până la înmuiere. Se face un dressing din ulei, lămâie, sare și piper cu care se stropesc celelalte ingrediente amestecate.




9 ianuarie 2018

Alegeri sănătoase pentru un păr frumos

     Sunt o norocoasă și o recunosc. Se pare că mama a pus accentul pe culoare atunci când am parcurs cele aproape nouă luni împreună :)))
     Mă născu o morcoveață. Îmi amintesc cum îmi povestea amuzată cum m-a pierdut pe plajă când aveam doi anișori. Panicată, m-a găsit puțin mai târziu jucându-mă cu copiii nemților care, datorită culorii părului m-au luat drept una de-a lor.
     Am crescut copilă cu un păr lung pe care ea mi-l împletea și aranja în nenumărate feluri ♥. Am și acum primele codițe retezate. L-am stricat de câteva ori cu teribilismul meu de adolescentă când mi se părea interesant să-ți colorezi pletele altfel decât erau ele date de natură.
     L-am reparat mai apoi și i-am promis să nu mai fac.


     Azi, părul meu de morcoveață este ruginiu. A ruginit frumos. Încerc să fiu atentă cu el, să-l respect și să-l răsfăț cât mai mult. Am observat că dacă fac toate acestea el va fi la rândul său ascultător, strălucitor și mătăsos.
     Scriu acest articol pentru că am fost întrebată de-a lungul timpului și mai fecvent în ultima perioadă ce anume folosesc pentru îngrijirea părului pentru ca acesta să aibă acest aspect. Cele scrise mai jos sunt împărtășite pentru că am văzut și am simțit că anumite acțiuni și produse chiar au efecte benefice.

Încep cu ce anume nu fac:

  • nu îl vopsesc
  • nu îmi spăl părul cu produse uzuale din comerț. Folosesc doar șampon din plante, chiar și în variantă solidă, fără balsam. Pentru mine balsamul ideal este o mască pe care o pot prepara personal folosind infuzii din plante, uleiuri presate le rece sau alte produse naturale
  • nu folosesc produse de tip geluri, spume sau agenți fixatori (pur și simplu nu-mi plac)
  • nu folosesc în exces uscătorul de păr
  • nu imi spăl părul prea des
  • nu îmi prind părul des în elastice pentru a nu-l rupe
  • nu merg la salon decât în cazul unui eveniment extraordinar (pentru că îmi tund și aranjez singură părul - nu este greu la lungimea lui)


Ce anume fac: 

  • folosesc produse cosmetice naturale, din plante, chiar și în variantă solidă
  • aplic ulei de cocos/susan/migdale/ricin/măsline extravirgin la fiecare spălare ( cantitate mică între palme, se aplică pe lungimea firului de păr), las să acționeze câteva minute bune după care clătesc
  • o dată pe săptămână aplic o mască pentru păr din ingrediente naturale (avocado/ulei de cocos/ulei de ricin/argilă/miere de albine/banane/tărâțe)
  • îmi clătesc părul cu borș de casă(rețeta aici) / oțet de mere natural (rețeta aici) / infuzie din frunze de urzică / apă de tărâțe filtrată 
  • folosesc o perie cu dinți de lemn cu care și masez scalpul pentru a stimula circulația sângelui
  • încerc să mă hidratez cât mai bine, zilnic consumând ceaiuri din plante ca: salvie, coada calului, coada șoricelului, mușețel, urzică, lemn dulce sau băuturi ca: borș de casă (rețeta aici), apă de tărâțe decantată, sau apă enzimatică (fructe și/sau legume lăsate peste noapte în apa pură consumată dimineața pe stomacul gol)
  • consum zilnic sucuri naturale, preponderent din legume. Iubesc combinația între sfeclă roșie și morcov
  • consum din plin produse bogate în vitamina C. Iubesc lămâia!
  • mă alimentez cât mai natural posibil, cu produse proaspete, fără să uit de puterea celor verzi (spanac, pătrunjel, mărar, ștevie, leuștean)


Eu cred că stă în puterea și alegerile noastre să ne bucurăm de frumusețea și sănătatea corpului nostru. Important este nu doar să ne dorim ci și să facem tot ce putem în acest sens.