"Ceea ce oamenii numesc dragoste este un moment esential..."

O poveste de dragoste, usoara, distractiva, numai buna de citit in prag de toamna romantica :). 

  Multumesc Livia pentru ilustrarea intr-un mod atat de original a povestii noastre! 

Cei doi prieteni inchid televizorul si raman mofluzi pe pat. Roşcata conchide:

-          Nu exista iubire. Iubirea e un concept. O abstractiune. Un sentiment care nu se poate materializa.

-          Ba da, exista, zise baiatul cascand. Tocmai ne-am uitat la “Casablanca”.

-          Da. Subitrat in chineza. Nu exista iubire si iti voi demonstra. Da-mi dovada materializarii lui, a ei. A acestui sentiment sau ce o fi.

-          Nu pot, nu stiu, zise el luat prea repede.

-          Vezi. Pur si simplu nu exista. Poate fi vorba despre recunostinta, stima, respect, indragostire, obisnuinta si multe alte sentimente si trairi pozitive, dar dragostea, asa cum ne este ea prezentata peste tot, dragostea nu exista. Mi-e si greata de ea, de filme, de cantece, de romantze, de piese de teatru, de balade, de cancanuri.

-          Ba exista.

-          Atunci ce e? Cum stii ca e? Cum iti vorbeste?

-          Bine. Asculta-ma. Asculta-ma pana te vei convinge. Si daca nu te vei convinge, nu ma voi opri pana nu vei simti. Sentimentele nu pot fi explicate, traduse. Ele exista.

-          Nu-i adevarat. Cred ca exista lucruri pe care nu le vezi, dar nu cred in conventionala iubire, in sensul in care i se atribuie. Cred in loialitate, in prietenie, in responsabilitate, in pasiune. Dar nu in iubire. Ce e asta?

-          Dragostea e o vaca chioara infometata. Da din coada si rumega – Ha. Ha. Ha.

-          Foarte matur. Ceea ce oamenii numesc dragoste este un moment esential. O secunda a indragostirii si descoperirii. Cam atat. Restul e viata.

Marius.

Barbatii pur si simplu stiu.

Copii. Clasa a  3-a. Prima zi de scoala.

Eu printre copaci. Intr-o zi de toamna. Ma ascund. Si de acolo sare un iepure. Alerg dupa el o secunda, pentru ca apoi il pierd. Ma pierd si ii intalnesc ochii. Parul. Ochii. Obrajii. Alaturi de copiii din fata scolii. Printre ramuri. Nu imi dau seama daca are parul din frunze ruginii, ochii din castane castanii si fata alba. Nu-mi dau seama.

Clipesc intentionat si ma asigur ca nu visez. Fetita imi zambeste si ea printre genele lungi, fire de sarma intre stalpi de telegraf.

Am cazut intr-un cufar de ganduri. Din ala de lemn de fag care scartie, pentru ca are balamale ruginite, vechi. Se pastreaza in interiorul lui poze si carti si bucati de ziare si alte lucruri din astea nefolositoare. Acolo stau inchis in mine speriat si fericit in acelasi timp.

Seara in pat ma gandesc la fetita-toamna din prima zi de scoala si vreau sa merg din nou la scoala, desi nu imi place sa invat.

*

Copii. Clasa a 3-a.  A treia zi de scoala.

Parca m-a uitat. A uitat pur si simplu ca mi-a zambit ieri si acum se joaca indiferenta, sare coarda ca si cum nimic nu s-ar fi intamplat. La geografie, cand invatatoarea ne vorbeste despre Oceanul Atlantic, ma gandesc la fetita cea mai frumoasa de pe Pamant, din Univers, din toate cartile cu povesti pe care le-am citit sau le-am auzit, din mintea mea.

*

Clasa a 3-a, a 4-a, a 5-a

In gandurile mele sta o fetita. Ghemuita. Mereu.

*

Sfarsitul vacantei de vara. Clasa a 5-a spre a 6-a

Ma uit pe geam si odata cu pasarile care pleaca toamna in tarile calde, gandurile mele pleaca spre ea. In Africa sau unde s-or duce? Si cum pot strabate atata drum, ele fiinte atat de mici si de fragile?

Astept sa o revad. La scoala.

*

Clasa a 8-a.

Are doua cozi groase, care ii incadreaza chipul ca o coroana de spice. Doar ca roscate. Isi framanta buzele cu dintii, concentrandu-se sa raspunda la test, simulare la limba romana de dinainte de examen. Deoadata intoarce capul inainte sa apuc sa plec eu privirea. Imi zambeste.  

“Sara pe deal, buciumul suna cu jale, turmele-l urca, stelele scapara-n cale.”

Inspiratia coboara repede peste mine si incep sa scriu ca un apucat. Iau 10 la simulare si 5 la examenul real.

*

Adolescenti. Clasa a 10-a.

Incepe sa ploua. Andreea inchide fereastra si il vede afara, rezemat de un copac.

- Ce vrei de la mine? striga fata furioasa. Mars de aici obsedatule.

Cu orgoliul facut ferfernita, Marius se intoarce acasa. Si se uita la televizor la Tom si Jerry pe Cartoon Network.  Schimba apoi pe “Tanar si nelinistit”. Ramane mult timp scufundat pe canapea in toate visele posibile cu ochii deschisi, inainte sa se intoarca sora mai mica de la scoala si parintii de la seviciu.

*

Liceu, clasa a 11-a

La ora de sport, alearga la proba de rezistenta cu un grup de colegi. O urmaresc rezemat de gard dand prima tura. Se tine bine. La inceputul celei de-a doua se impiedica de un bat, care nu stiu ce cauta acolo. Tine mandra privirea sus si continua sa alerge. Pe la jumatatea celei de-a treia ture o vad ca respira din ce in ce mai greu. Alearga, alearga, alearga si termina si a 4-a tura. Se indreapta implecitindu-se pe o banca, deoparte.  Le zambeste colegilor si se intinde. O mana ii cade inert, urmata de trup. Ma sperii.

-          Hei, Andreea. Hei. Pssss. Nu ma aude.

Ma aproprii.

-          Andreeea…

Ma asez langa ea. O ating pe brat si nu raspunde. O zgudui. Nu raspunde. A lesinat.

Ma panichez. Ma apropii de obrazul ei si ii simt respiratia vaga.

O sarut si apoi ii dau doua palme. Se trezeste brusc, buimaca.

Ii zambesc si ii intind un Pepsi.

*

Tineri adulti 1

In primul minut din tura de seara am luat o comanda. O sa-mi poarte noroc. Aud locatia si tresar. “Unde?!” intreb in statie ca sa ma asigur. “Sa coboare in 5 minute”.

Incredibila seara. Ma uit in oglinda. Sunt barbierit, aftershavuit, pieptanat, tic-tac, camasa calcata, sosete bune, pantofi curati.  Nu e nimeni pe strada si totusi merg regulamentar. Inima mea  nu.

Parul des ii invaluie fatza ca un voal de matase. Un caine latra in urma ei. Mica si fragila se arunca in masina chiar pe locul din fata si trantind portiera, se intoarce sa-mi spuna adresa. Tresare:

“Aaa. Tu erai?”

Zambeste.

*

Tineri adulti 2

La film drive-in. Titanic.

In Copou mancand inghetata si plimbandu-se pe langa pensionarii care joaca sah.

La strandul numit Venetia.

In toate locurile urbane-cliseu, pe care Marius le savureaza renascand in compania Andreei.

*

Casatoriti. Dupa 25 de ani de la prima intalnire.

Andreea pe canapea, zambind: “Imi pare rau ca nu ne-am imprietenit mai devreme. E relatia aproape perfecta.”

Radin face o pauza emotionat de propria poveste.

-          Gata? intreaba Saşa.

-          Da.

-          Cum ti se pare? Sa iubesti 25 de ani de ani o femeie, o singura femeie, sa stii ca ea e aleasa, singura ta femeie, si apoi dupa un sfert de secol in care te-a ignorat, intr-o zi sa iti zambeasca si sa te primeasca in viata ei?

-          Cum mi se pare? Aroganta plus obsesie. Fac un cuplu perfect. S-au gasit, ce mai. Sa vedem cat o sa reziste impreuna.

-          Cum adica? striga Radin indignat. Au rezistat 25 de ani!

-          Dragul meu se vede ca esti cu capul in nori. De aia si crezi in iubire si imi torni baliverne. Totul e o chestiune explicabila prin prisma biologiei sociologice. Stii tu teoria aia cu vanatorul si vanatul si cu barbatii care au comportament de pradator in relatie cu femeile-vanat, totul slujit de o veritabila orchestra de hormoni? E inca valabila.

-          Da o stiu si functioneaza la toti barbatii fara exceptie. Doar ca nu pentru douaaaaazeci siiii ciiinci de ani.

-          Da. E posibil sa ai dreptate. Roscovana isi mesteca gandurile.  In cazul asta e patologie.

-          Nu e. Iti zic. Omul e normal. E dragoste pura. E iubire.

-          Iubire, dragul meu nu poate fi unilaterala, iubirea, dupa cum s-ar zice, e cand sunt minim doi.

-          Pai sunt...

DRAGOSTELI

Livia Costea