Se afișează postările cu eticheta vanilie. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta vanilie. Afișați toate postările

9 iunie 2016

Căpșuni... banane... înghețată!

   Am o idee pe care o spun la toți! Zic eu: să renunțăm noi așa la comoditate și să nu mai facem drumul direct până la chioșcul de înghețată ca să cumpărăm practic un drog legalizat :). Știu, sună puțin exagerat dar eu așa consider înghețata din comerț. Este orice numai un produs sănătos nu. Și mai creează și dependență datorită unor ingrediente strategic incluse în compoziție. 

Nu mai bine facem noi în felul următor? :

Dimineață punem 3-4 banane decojite în congelator,
Amestecăm câțiva picuri de miere de albine(sau nu, pentru cei care nu consumă miere) cu câteva căpșuni și le lăsăm la frigider,
La întoarcerea acasă scoatem bananele, le lăsăm 10 minute la dezghețat(nu complet), adăugăm un vârf de linguriță de praf de vanilie bio(sau semințele de la o păstaie de vanilie), le mixăm la blender cu funcția pulse, și le așezăm în straturi cu dulceața de căpșuni. 
Nu-i așa că este extrem de ușor?
ȘI SĂNĂTOS!
Și bineînțeles extrem de gustos și răcoros!

 
 
 
 

31 iulie 2015

The ice is melting, but there's the cream. The icecream!

       Ce gânduri poate avea o minte pusă pe jar tooaaată ziua? Că asfaltul sfârâie, plantele transpiră, totul în jur se face mic, mic, mic din cauza căldurii. Bagi capul în frigider, stai în bătaia vântului (inexistent), zâmbești larg cu toți dinții la aparatul de aer condiționat...și totuși...nesatisfăcător...
      Ai nevoie de inspirație să faci răcoare cu satifacţie. Poate un desert rece? Și cum să faci asta când ai doar migdale și câteva banane?
       Chiar așa, cum?



      Se iau:
  • 2 banane medii - mari
  • o ceșcuță de făină de migdale (migdale râșnite fin)
  • miere sau alt îndulcitor natural
  • vanilie bio praf sau semințe din batoane, după gust
  • merișoare pentru ornat și păpat
  • sirop natural de zmeură și miere pentru topping
      Bananele au fost tăiate în bucăți și puse în congelator unde spre norocul lor s-au răcorit câteva ore. Dimineața până-n amiază le-a fost suficient. Migdalele decojite se râșnesc fin. Siropul de zmeură se sustrage din borcanul cu dulceață raw, rețeta aici .
      Se trece la prepararea unei înghețate delicioase numai bună pentru situații de urgență. Bananele scoase din congelator  așteaptă cumințele cca 20 minute să capete textura potrivită. Introduse în blender, vor înghiți făina de migdale și mierea, se vor parfuma cu vanilia și se vor transforma într-o cremă înghețată raw. Se foloseşte cupa de înghețată pentru a forma bile aromate care se vor topi cât ai zice soare!
     Restul va fi ce se vede: o crema înghețată ce se scaldă în siropul de zmeură și merișoare ce alunecă pe miere, dezmierdate de degetele aprinse ale soarelui.

Uite așa se face! 










3 martie 2015

Dimineți cu aromă de cappuccino...

Vin cu o propunere. Dimineața sau în oricare alt moment al zilei să încercăm să înlocuim cafeaua cu cappuccino. Dar nu unul oarecare. Unul care ne dezmiardă și ne oferă în accelași timp un mix de vitamine. Este extrem de simplu de făcut iar timpul dedicat efectiv este unul scurt.


Trebuie să fiți aprovizionați cu:
  • 200gr susan integral(sursă importantă de calciu)
  • un pumnișor nucă românească ( sursă de fier, magneziu, fosfor,iod)
  • câteva curmale cu/fără sâmburi (sursă de fibre)
  • o lingură pudră de roșcove(carob) sau cacao raw (sursă de proteine, vitamine, minerale)
  • vanilie(opțional și bineînțeles bio)
  • miere sau orice îndulcitor raw, natural
  • apă filtrată
*Gramajul îl puteți decide voi în funcție de numărul de persoane dornice. Se poate face și cu lapte de migdale.
Susanul, nuca și curmalele se pun la hidratat peste noapte, în recipiente separate. Dimineața, se scurge apa și se spală toate cu apă curată. Se scot sâmburii curmalelor dacă este cazul. Se pun toate ingredientele în blender și se mixează puternic. Cine nu vrea să simtă pulpa de susan, se poate face laptele folosind separatorul din blender sau o sită și apoi să se adauge celelalte ingrediente. Iar din pulpă se pot face bombonele delicioase, rețeta aici . Ca ajutor, consultați rețeta de lapte de susan aici  sau lapte de migdale aici .
Acum, savurați!



15 septembrie 2014

Dulce pentru prichindei...de toate varstele.

Prima zi de scoala este presarata cu emotii foarte puternice. In special pentru cei mici, cu ochisorii mari si tematori. Asa ca m-am gandit,..., oare ce putem facem bun pentru a indulci lacrimile sarate ale copilasilor, varsate azi, in prima zi de scoala?
Ceva care ne-a alintat copilaria si noua acum ceva ani in urma. Nu ca am fi imbatranit...:). Dar melancolia imi da tarcoale si zic eu ca meritam si noi si mititeii ceva sa readuca zambetul pe chip.

 Halva 

 Luam urmatoarele ingrediente:
  • o cana plina cu miez de seminte de floarea soarelui
  • doua linguri de susan 
  • fulgi de migdale (optional)
  • o lingurita plina de cacao/pudra de roscove
  • miere de albine dupa gust (merg 2 linguri)
  • esente tip baton vanilie sau putina scortisoara
  • stafide/merisoare
Se macina fin miezul de seminte si susanul, se aduga mierea de albine, pudra de roscove, esentele, stafidele/merisoarele. Daca vi se pare prea compact amestecul puteti picura putina apa filtrata. Va rezulta o pasta ferma, usor uleioasa. La final, compozitiei i se da forma, se orneaza cu fulgi de migdale si se pune la frigider unde se poate pastra in jur de o saptamana.



Acum, mergeti si faceti o surpriza dulce prichindeilor...din voi. :)

27 decembrie 2013

DULCE DE CRACIUN

     Dulce de Crăciun...hmmm. Cât de călduroasă este ideea de a te uita la un film în una din serile de Crăciun savurand o cană cu lapte și biscuiți aromați?  Sau cât de îmbietor îi sună unui prieten propunerea ta de a bea un ceai insoțit de ceva dulce și sănătos? Zic eu, ambele sună ffffoarte bine!
Hai să vă arăt cum am pus în practică cele două:) :

Biscuiți aromați:
  • două căni cu sâmburi de migdale și alune de pădure
  • apă filtrată cât încape (să nu fie aluatul prea moale) 
  • miere cam 2 linguri sau după gust
  • jumătate de lingură de pref de scorțișoară
  • un vârf de linguriță de praf de cardamom și unul de ghimbir



    Luăm cam două căni de sâmburi de migdale și alune de pădure și le punem în apă pentru hidratare peste noapte. Așa le și reactivăm proprietațile. A doua zi, decojim sâmburii de migdale și împreună cu alunele, apa filtrata, mierea, scorțișoara, cardamomul și ghimbirul facem cu ajutorul unui blender un fel de cocă fina și suficient de fermă pentru a putea fi întinsă și decupată în forme. Biscuiții astfel formați se pun în deshidrator(pentru cei care au) sau în cuptor, la foc foarte mic, și cu ușa cuptorului între-deschisă și se lasă până se întăresc. Se ornează cu nucă de cocos, sau pudră de roșcove.


Ruladă cu mac varianta fără preparare termică:
  • 300-400 grame nuci caju
  • 5-6 linguri cu miere sau după gust
  • esență de vanilie sau semințe din jumătate de baton de vanilie
  • 300 grame de mac
  • coajă de portocală rasă



    Nucile de caju se rasnesc fin, se amesteca cu 3 linguri de miere si vanilie sau semintele de vanilie si se intinde ca un blat pe o hartie de copt. Peste acest blat se aseaza pasta din mac rasnit amestecata cu portocala rasa si restul de miere. Se ruleaza cu atentie, si se obtine astfe o rulada delicioasa. Se pune in frigider la racorit cam o jumatate de ora, dupa care se feliaza subtire si se serveste prietenilor alaturi de un ceai :).




Varianta este potrivita si copiilor, mai ales la ore tarzii pentru un somn linistit.
             Va urez spor la preparare si sarbatori dulci si calduroase!