24 septembrie 2014

Versuri cu parfum de toamna, amintiri, copilarie, talcuri spuse pe-ntelese ...


 

Greierul si furnica , fabula de Alexandru Donici 

 

               Greierul în desfatare,
               Trecand vara cu cantare,
               Deodata se trezeste
               Ca afara viscoleste,
               Iar el de mancat nu are.
                         La vecina sa furnica 
              Alergand, cu lacrimi pica
              Si se roaga sa-i ajute,
              Cu hrana sa-l imprumute,
              Ca de foame sa nu moara,
Numai pan' la primavara.
Furnica l-a ascultat,
Dar asa l-a întrebat:
- Vara, cand eu adunam,
Tu ce faceai?
- Eu cantam
In petrecere cu toti.
- Ai cantat? Imi pare bine.
Acum joaca, daca poti,
   Iar la vara fa ca mine. 


Balada unui greier mic,  de George Toparceanu


Peste dealuri zgribulite,
Peste ţarini zdrenţuite,
A venit aşa, deodată,
Toamna cea întunecată.

Lungă, slabă şi zăludă,
Botezând natura udă
C-un mănunchi de ciumafai, -
Când se scutură de ciudă,
Împrejurul ei departe
Risipeşte-n evantai
Ploi mărunte,
Frunze moarte,
Stropi de tină,
Guturai...

Şi cum vine de la munte,
Blestemând
Şi lăcrimând,
Toţi ciulinii de pe vale
Se pitesc prin văgăuni,
Iar măceşii de pe câmpuri
O întâmpină în cale
Cu grăbite plecăciuni...

Doar pe coastă, la urcuş,
Din căsuţa lui de humă
A ieşit un greieruş,
Negru, mic, muiat în tuş
Şi pe-aripi pudrat cu brumă:

- Cri-cri-cri,
Toamnă gri,
Nu credeam c-o să mai vii
Înainte de Crăciun,
Că puteam şi eu s-adun
O grăunţă cât de mică,
Ca să nu cer împrumut
La vecina mea furnică,
Fi'ndcă nu-mi dă niciodată,
Şi-apoi umple lumea toată
Că m-am dus şi i-am cerut...

Dar de-acuş,
Zise el cu glas sfârşit
Ridicând un picioruş,
Dar de-acuş s-a isprăvit...
Cri-cri-cri,
Toamnă gri,
Tare-s mic şi necăjit!




Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu