31 octombrie 2016

Iute zici? Stai să vezi cât de!

   Sunt o împătimită a ardeiului iute. Nu concep anumite feluri de mâncare fără minunata senzație. Mănânc picant de ceva vreme, de fapt...sunt ani de zile, deși în adolescență am fost diagnosticată cu un început de ulcer. Pe atunci, totuși, nu mâncam atât de iute. Cu toate acestea, mai târziu, nu știu cum, mi s-au aprins aprig călcâile după acest condiment. Culmea, consumul lui nu imi făcea rău. Ba chiar mă declaram extrem de mulțumită că am mâncat ceva foarte gustos.
   În prezent îmi condimentez cu ardei iute chiar și anumite salate, chiar la micul dejun. Să nu mă fac greșit înțeleasă. Asta nu înseamnă că mănânc la fiecare masă ceva picant. Dar recunosc că dacă nu zilnic, măcar la două zile iuțeala își are locul în alimentația mea.
Doar așa, ca o notiță, aș vrea să subliniez beneficiile consumului (moderat :) ) de ardei iute, sau alimente de foc, așa cum le spun eu. Gustul desăvârșit este dat de capsaicină, ingredientul care și determină iuțeala ardeiului. Proprietățile(o parte dintre ele): antiinflamatorii (poate preveni artrita), ameliorator de durere, ajută procesul de digestie prin stimularea secreției de sucuri gastrice, întărește sistemul imunitar, un bun prieten al sistemului circulator, și multe altele.
    Am ales să fac cele de mai jos, aducându-mi aminte de momentele când mâncăm pizza în vacanțele din Italia și în loc de sosul de roșii picant mi se aducea chilli în ulei de măsline. Inițial mi s-a părut ciudat și oarecum greu de digerat acel ulei picant. Acum însă folosesc acest ''dressing''(dacă pot să-i spun așa) ca însoțitor al multor feluri de mâncare. Și mi se pare mi-nu-nat!
  Sunt două metode prin care poți conserva ardeiul iute în ulei: la cald sau la rece. Cum nu sunt adepta încălzirii uleiului, am ales-o pe cea la rece. Astfel că am luat cei mai frumoși ardei iuți uscați(puși din vară, la soare, din gradină direct pe sfoară,), o parte i-am dat prin râșniță, iar pe câțiva i-am lăsat întregi. Am ales recipiente curate și uscate pe care le-am umplut așa cum se vede din imagini, cu:

-ardei iute măcinat
-ardei iuți mici, întregi
-ulei de măsline extra virgin/floarea soarelui/cânepă

Se închide recipientul și se pune la loc răcoros. Se agită o dată la câteva zile.










Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu