Dacă sunteți pasionați de dulce, cu siguranță ați încercat numeroasele variante de desert oferite de localurile din oraș. Eu nu sunt pasionată de dulce dar tot am câteva un delicii la care îmi poftesc simțurile. Ca de exemplu, iaurtul grecesc cu nucă și miere de albine. Mi se pare un desert super răcoros, ușor și foarte gustos. Numai că...sunt hotărâtă să renunț la produsele lactate așa că m-am gândit la ceva produse vegetale asemănătoare la textură și gust cu iaurtul și punându-le împreună am ajuns la următorul rezultat:
Ingredientele:
- 250g caju hidratat mimim 3 h
- apă filtrată ( cât încape, se toarnă câte puțin până ajunge la consistența unei creme)
- 100 g nucă măcinată(mare sau mic după preferințe)
- o lingură miere de albine
- esență naturală de vanilie (eu am folosit păstăi de vanilie)
- sucul de la 1/2 lămâie
- merișoare (opțional)
Caju-ul, apa, mierea de albine, esența de vanilie și sucul de lămâie se dau în blender până se obține o textură cremoasă, pufosă. Se transferă în cupa de servit și se presară cu nucă măcinată și merișoare.
Să vă desfătați!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu