13 ianuarie 2015

Ghimbir, scorţişoară... biscuiţi!

  Chiar dacă rețeta aceasta o postez cam târziu, mă leg şi eu de expresia..."mai bine mai târziu decât deloc". Biscuiţii aceştia au fost turta dulce a serii de Crăciun. Sunt uşor de făcut şi pot însoţi cu succes o cană cu ceai sau după preferințe o cană cu lapte. Uşor crocanţi şi foarte aromaţi, îţi încântă sufletul aducându-ți aminte de copilărie.

Ingrediente(cantităţi în funcţie de preferinţe):
  • seminţe de susan
  • migdale
  • alune de pădure
  • ghimbir ras
  • ulei cocos
  • scorţişoară praf
  • cuişoare praf
  • coajă de portocale fin rasă
  • apă filtrată
  • miere de albine
  • goji, fulgi de migdale și semințe de dovleac pentru ornat
 Primele trei ingrediente se macină fin şi se amestecă cu celelalte până se obţine o pastă cât de cât fermă pentru a putea fi modelată. Se întinde uniform pe hârtie de copt şi se decupează folosind forme dedicate. Se ornează cu goji, semințe de dovleac și fulgi de migdale după care se dau la deshidrator peste noapte sau până când se întăresc. Dacă nu aveți deshidrator, puteți pune la cuptor, la foc mic, cu ușa deschisă la prima treaptă (trebuie verificat din când în când).

Părerea mea: de biscuiţii cu aromă de Crăciun ne putem bucura în orice moment al anului.






Nu am reuşit să fotografiez produsul finit pentru că imediat a dispărut de parcă nu ar fi fost. :)

12 ianuarie 2015

Destinație: relaxare!

Nici bine nu începe anul că mulți dintre noi ne gândim la vacanță. Nu suntem noi de vină, frigul este! Noi vrem doar să ne încălzim puțin :).  Ei bine, oricum ofertele agențiilor sunt mai bune dacă sunt luate din timp.
Zilele acestea mi-am făcut și eu planurile de escapadă. Nostalgică, am revăzut fotografiile din vacanțele noastre și mi s-a făcut un dor de ducă...Zis și făcut. Am analizat oferta, bugetul și... cred că m-am hotărât unde și când. Dar asta împărtășesc mai târziu. Acum, mi-am zis ca nu ar fi o idee rea să vă arăt o selecție de fotografii din locurile pe unde am fost, poate vă surâde ceva și plănuiți și voi o aventură. 
Așa că vizionare plăcută! 
Azi, BARCELONA!
 Este superbă!




La Pedrera, Casa Mila



La Rambla

Mercat de la Boqueria

Port Vell

Port Vell


Parc Guell

Parc Guell

Parc Guell

Sagrada Familia
Sagrada Familia

Placa de Catalunya

Montjuic

Montjuic



P.S. Fotografiile au fost făcute în luna octombrie iar vremea și temperaturile erau pro-turist! :) . Nu vreau să vă influențez povestindu-vă prea multe din punctul meu de vedere. Cred că fiecare are preferinţele sale când vine vorba de relaxare. Pot spune însă că este bine să vă informaţi de pe site-urile dedicate turistului. Oricum veți avea surprize (zic eu plăcute) oricât de pregătiți  veți fi. Tocmai acesta este farmecul. 
Informațiile necesare le puteți accesa aici sau aici .

8 ianuarie 2015

Planuri?



    În anii care au trecut nu  mi-am organizat planurile conform citatului de mai sus și nu pot spune că mi-a mers rău. Asta pentru că norocul a făcut să am alături un om deosebit cu care să mă completez așa de bine încât să ne reușească destul de bine organizarea în linii mari a vieții noastre. Anul acesta m-am gândit că dacă tot este la modă să-ți faci un #wishlist pentru anul care abia a început, să trec și eu pe hârtie ceva de bifat în nume personal.
Lista nu este lungă, căci totul trebuie luat treptat, după puteri :)

Deci, lista mea de vise:

  • Să conduc mai des. Recunosc că sunt fricoasă în acest domeniu  însă anul acesta ori mă apuc de condus ori mă las!
  • Să alerg duminica dimineață. Nu sunt o persoană activă în acest domeniu, însă trebuie să țin cont de condiția fizică. De altfel, sunt convinsă că voi obține un plus de energie.
  • Să ajung la un procent de 50% intre alimentația vegetariană si cea raw-vegană
  • Să citesc mai mult
  • Să partcip la diverse cursuri
  • Să dedic mai mult timp pasiunilor mele: alimentația fără foc si activitatea handmade
  • Să petrec mai mult timp cu prietenii
  • Să petrec mai mult timp în natură
  • Să învăț să înot :). (alt domeniu în care sunt o fricoasă)
  • Să vizitez țările nordice
·          Voi v-ați făcut lista?
 

5 ianuarie 2015

Povestea este în noi și noi suntem poveste


 Iarna nu este doar un anotimp... iar de gheață nu este doar privirea ei. 
 Căldura vine doar din noi.



"Karl era vânăt de frig, ba chiar aproape negru, dar nu simţea că i-i frig fiindcă Crăiasa Zăpezii îi luase cu o sărutare simţul frigului şi inima lui era ca un bulgăre de gheaţă. Acuma se juca; lua bucăţi de gheaţă netede ca nişte tăbliţe şi alcătuia cu ele tot felul de figuri, aşa cum se joacă la noi copiii cu cuburile. Jocul lui era însă aşa-zisul joc de gheaţă al înţelepciunii. În ochii lui figurile de gheaţă erau frumoase şi de foarte mare însemnătate şi asta din pricina ciobului de gheaţă pe care îl avea în ochi. Aşeza bucăţile de gheaţă în aşa fel încât să formeze un cuvânt, dar niciodată nu izbutea să formeze cuvântul pe care îl voia şi care era "veşnicia". Crăiasa Zăpezii îi spusese aşa:
       - Dacă izbuteşti să formezi cuvântul acesta, atunci ai să fii stăpân pe tine însuţi şi eu am să-ţi dăruiesc lumea întreagă şi o pereche de patine noi.
Dar Karl nu putea să formeze cuvântul.
Karl a rămas singur în sala cea mare de gheaţă, întinsă cât vedeai cu ochii şi pustie. Se uita la bucăţile de gheaţă şi se tot gândea şi îi trosnea capul de atâta gândire. Şi cum stătea neclintit şi ţeapăn, ai fi crezut că-i şi el un sloi de gheaţă.


În vremea asta, Gretchen a ajuns la palat şi a intrat pe poartă. Vânturi tăioase au întâmpinat-o. Ea a spus o rugăciune şi vânturile îndată au stat pe loc şi s-au culcat şi ea a intrat în sălile palatului, mari, goale şi reci. Şi deodată l-a zărit pe Karl, s-a dus repede la el, l-a luat de după gât, l-a strâns în braţe şi i-a spus:
   - Karl! Bine că te-am găsit!
Karl însă şedea nemişcat, ţeapăn şi rece. Gretchen a început să plângă şi lacrimile ei fierbinţi au căzut pe pieptul lui, au pătruns până la inimă şi au topit bulgărele de gheaţă şi au mistuit ciobul de oglindă. El s-a uitat la dânsa şi ea a început să cânte:
                        Ce frumoşi sunt trandafirii
                        Şi cad pradă ofilirii!
                        Traiul nostru e mai bun,
                        Că-nflorim şi la Crăciun!
        Când a auzit cântecul, Karl a izbucnit în plâns şi lacrimile când au curs au luat cu ele şi aşchia de oglindă din ochi şi atunci el a cunoscut-o şi a strigat plin de bucurie:
    - Gretchen! Gretchen! Dar unde-ai fost atâta vreme? Şi eu unde am fost?
Şi s-a uitat împrejurul lui.
    - Vai! Ce frig e aici! Ce pustiu!
Şi s-a lipit de Gretchen şi ea plângea şi râdea de bucurie. Era aşa de frumos încât până şi bucăţile de gheaţă jucau de bucurie şi după ce s-au săturat de jucat s-au aşezat iar jos şi au alcătuit tocmai cuvântul de care spusese Crăiasa Zăpezii că dacă are să-l formeze Karl el are să ajungă stăpân pe sine însuşi, iar ea are să-i dea lumea întreagă şi o pereche de patine noi.
       Gretchen l-a sărutat pe obraji şi obrajii s-au făcut roşii; l-a sărutat pe ochi şi ochii au strălucit ca şi ai ei; i-a sărutat mâinile şi picioarele şi el s-a înzdrăvenit şi s-a înviorat.
       Erau acuma amândoi oameni în toată firea şi totuşi copii, copii în inimile lor; şi acum venise vara, vara caldă şi binefăcătoare."

Crăiasa Zăpezii - Hans Christian Andersen


30 decembrie 2014

Un brad. Acela de Crăciun.

 ,,Ce este Crăciunul? Este sensibilitatea pentru trecut, curajul pentru prezent, speranța pentru viitor. Dorința fierbinte ca fiecare cească poate sa fie umplută până la refuz cu binecuvântări eterne, și că fiecare cale poate duce la pace” (Agnes M. Pahro).

Anul acesta nu am vrut să împodobesc bradul. Din nou. Ca anul trecut.
Nu o mai am pe mama să mă ajute. Să îmi zâmbească, să aleagă culoarea.
De asta mi se pare o activitate grea. Grea pentru suflet. Sufletul meu.

**********************************************************************************************************
Și totuși am făcut ceva. Ceva ușor. Ușor pentru sufletul meu, relaxant pentru mâinile mele. O alinare în trecerea timpului pentru mine și ceva frumos pentru cei care îmi sunt alături.
Un mic brăduț, un mare simbol.










22 decembrie 2014

Culoare de vitamină adevărată!

 Pentru cei care doresc să-și intărească sistemul imunitar pentru a nu fi afectați de răcelile de sezon, varianta naturală este cea mai potrivită. Bineînțeles că pregătirea organismului pentru această perioada trebuia facută mai din timp, însă eu consider că e bine și mai târziu decât deloc. Fructele sunt bombe de vitamine. Așa este și cătina. Mă înveselesc numai când îi privesc culoarea plină de viață. Am avut grijă să-mi fac provizii multe de cătină la congelator, iar acum am decis să o las câteva momente să se incălzească înainte sa se zbenguiască in blender. Am adăugat polen crud, miere de albine și căteva picăturide propolis. Se poate lăsa pulpa dar sucul simplu este super. Se consumă minunat, dimineața, pe stomacul gol, așa... ca înviorare! :)







Alte articole cu cătină aici.