25 august 2016

Oțet de mere - preparat natural, fără zahăr.

      De-a lungul anilor am auzit numai lucruri bune despre oțetul de mere. Primul contact pe care l-am avut cu el (din cât îmi aduc aminte bineînțeles) a fost când mama mi-a legat la gât o compresă cu cartofi rași și oțet de mere. Procedura o folosea de fiecare dată când odorul avea febră sau gâtul inflamat și cu dureri.
      Mai târziu, luam toți patru ai casei câte o linguriță pe stomacul gol, dimineața, înainte de micul dejun. Mama ne explica blând și cu mândrie cum oțetul făcut de ea ne va face numai bine: va ajuta stomăcelul să ''mestece'' mai bine mâncarea, va alunga răceala și va desfunda năsucul, ne va ajuta să fim mai puternici.
     Și mai târziu, cunoscându-l mai bine, l-am pus să se ocupe de părul și de tenul meu amestecându-l cu miere sau argilă. Nu am renunțat la obiceiurile vechi, ci am adăugat unele noi. Căci, ce descoperi că-ți face bine, continui să folosești, zic!
      Ai mei au făcut oțet de mere în casă de când mă știu. Am învățat de la ei iar acum fac și eu. Doar că a mea rețetă este atât de simplă și reușită încât nu înțeleg multitudinea de rețete de pe net în care se insistă pe adaosul de suc de mere, miere, sau, de zahăr(de asta chiar mă minunez). Merele au zahărul lor natural, fructoza, care este în cantitate suficientă pentru a provoca fermentația naturală la contactul cu soarele. De ce să exagerăm când nu trebuie, sau, în cazul zahărului, de ce să stricăm bunătate de mere?

Eu fac doar atât:
 Iau un borcan mare de sticlă, cu gura largă. Mă aprovizionez cu mere (eu am în curte) mici, parfumate, cât mai natural crescute(nestropite), cu urme de mușcături de viermișori :) . Tai merele în sferturi, le pun în borcan și torn apă filtrată până le acopăr. Acopăr gura borcanului cu un tifon împăturit(sau fașă) și cedez borcanul soarelui, la mângâiat și gâdilat. Amestec zilnic pe o perioadă de o săptămână, apoi o dată la câteva zile. Când toamna începe să fie friguroasă iau borcanul în casă și îl mai țin la temperatura camerei o perioadă, gustând din când în când, dându-i de înțeles că e timpul. Când decid că e suficient de acru, îl filtrez și îl trag în sticle de culoare întunecată pentru a nu-i deranja tihna. Îl consum după cum am scris mai sus, cu respect, responsabilitate și mândrie!

Faceți și voi și spuneți-mi cum v-a ieșit!


 Câteva beneficii ale cosumului oțetului de mere:
  • îmbunătățește digestia și previne constipația
  • reduce colesterolul
  • stimulează sistemul imunitar
  • ajută în curele de slăbit
  • îmbunătățește circulația sanguină
  • combate durerea de cap
  • îngrijește părul dându-i un aspect strălucitor (clătire cu oțet)
  • ajutor în afecțiunile respiratorii





P.S. Oțetul de mere din fotografii este ce mi-a mai rămas din tura de anul trecut. Acum am pus de încă o ''recoltă'' :)